Bazele desenului Grupa: A.19.09. Anul I Data: 06.04.20
Grupa: A.19.09. Anul I
Disciplina: Bazele desenului
Profesori: Manea S. Manea N.
Data: 06.04.20
Durata: 2 ore
Tema
Lectiei: Natură
statică din 2-3 obiecte de uz casnic cu draperie. F 50x60 creion. Proporționarea
formelor și dimensiunilor.
Competența
specifică dezvoltată:
1. Reprezentarea grafică în
perspectivă a obiectelor volumetrice.
Sarcina: Compuneți o natură statică din 2-3
obiecte de uz casnic cu draperie din obiecte pe care le aveți la moment. Proporționați formele și dimensiunile.
Exemple ,,natura-statică”
După dicţionar termenul”natură moartă” vine din limba franceză – „nature mortte” ce înseamnă mort, neînsufleţit. Natura moartă, statică este un gen al compoziţiei plastice (pictură, grafică,tehnică mixtă, colaj) în care sunt reprezintăte obiecte imobile (neînsufleţite), aranjate expresiv pe un suport (masă, podium) sau la întîmplare.
Lucrări specifice genului naturii statice apar din cele mai vechi timpuri în operele artei universale, dar natura statică începe să se formeze ca gen autonom în secolul al XVIlea, dar se atestă
în secolul al XVIIlea. Începînd cu postimpresionismul, artiştii plastici îşi exprimă şi prin natură staticănoile viziuni asupra realităţii. În secolul al XX-lea, acest gen este folosit în cele mai diverse variante
stilistice.
Paginația în format (compoziție)
Pentru a compune şi a construi o natură statică formată din corpuri geometrice sau obiecte deuz casnic, după o cercetare minuţioasă vizuală a obiectelor, se propun următoarele etape de studiu după natură:
Înainte a începe desenul trebuie să contemplăm. Este bine să privim grupul de obiecte din mai
multe părţi, de deasupra, pentru a găsi locul cel mai potrivit. Observăm și cercetăm natura obiectelor:
au forme drepte sau rotunde, le comparăm după proporţii. Primul pas este viziunea imaginară a lucrării
finisate.
Privim imaginea de ansamblu, stabilim un centru de interes și observăm dacă liniile principale
de forţă ale compozitiei sunt orizontale, verticale sau diagonale. Cadrajul este foarte important.
Pătratul sugereaza echilibru, dreptunghiul pe lat - linistea, dreptunghiul pe înalt, mister, ascensiune etc.
De obicei, în natura statică obiectele sunt în numar impar, se folosesc vase, flori, fructe, obiecte cu
forme geometrice, iar ca fundal, draperii. Alternăm obiectele lucioase cu cele mate, pentru a spori
expresivitatea.
Paginaţia este primul pas ce trebuie facut într-o compoziţie plastică, indiferent de subiect.
Punerea în pagină înseamnă organizarea echilibrată și armonioasă a elementelor ce urmează a fi
desenate. Prima mișcare este să așezăm foaia pe orizontală sau verticală, în funcţie de caracterul
obiectelor ce compun natura statică. În ajutor ne vine un gemuleţ decupat din hîrtie (vezi fig. 3.2). A
doua mișcare este trasarea axelor orizontale și verticale ale foii. Dispunem obiectele pe suport
echilibrat, încorporate în forme geometrice simple (dreptunghi, pătrat), astfel încât compoziţia să nu
cadă în stînga sau în dreapta.
Etapele
realizării naturii statice:
Etapele elaborării unei nature statice:
1. Cercetarea și analiza vizuală a naturii statice, pentru a determina poziţia formatului.
Fig. 3.2 Poziţionarea foii privind la natură prin geam
Dacă obiectele sunt de forme mai alungite, natura statică se va compune pe format vertical, iar
dacă sunt de nivel jos - pe format orizontal (vezi fig. 3.3)
Fig. 3.3 Compoziţie verticală și orizontală
2. Încadrarea obiectelor din natura statică în format (sus, dreapta și stînga - mai puţin loc, jos -
mai mult), apoi în forme geometrice simple (dreptunghi, pătrat, cerc, vezi fig. 3.4 –a,b,c).
Fig. 3.4 Etapele elaborării naturii statice
3.Proporţionarea și reprezentarea volumelor: elipse, adîncimi paralelipipedice, tortiţe etc (vezi
fig. 3.5).
4. Valoraţia lucrării - constructive și ton (vezi fig. 3.5).
Fig. 3.5 Etapa finală a lucrări
Toate lucrările realizate pînă la sfîrșitul semestrului le veți
stoca într-un portofoliu digital pe care îl veți prezenta online.
Comentarii
Trimiteți un comentariu